Mi-e frica de schimbare

Indiferent cat de mult iti place sau esti deschis catre schimbare, cand vine acel moment tot te incearca niste furnicaturi, creste tensiunea, nu ai stare, esti agitat. Toate transmit acelasi lucru: schimbarea nu este simpla si pare ca exista o forta in sistemul nostru care ne trage spre stabilitate si constanta. Cu cat schimbarea este mai mare si prin urmare implica mai multe riscuri, cu atat aceasta forta de conservare prinde putere.

Ti-e frica de schimbare? Foarte bine si mie imi este! Inseamna ca ceea ce urmeaza sa se intample este important, valoros, iar frica este acea forta conservatoare care va avea grija sa iei toate deciziile in asumare de cauza. Frica este cea care aduce cu sine procesul de analiza, de cantarire a beneficiilor si evaluare a riscurilor. Tot ea ne impinge la a gasi solutii creative, care impaca pe de o parte posibilul cu imposibilul.  Din frica ne pregatim interior, iar pregatirea aceasta este cea care ne va sustine pe parcursul schimbarii pana cand ajungem acolo unde ne-am dorit. Pe de alta parte, frica nu este inamicul schimbarii, ci ea poate sa fie intensa si legata de stabilitate si continuitate - mi-e frica de ce s-ar putea intampla daca voi continua asa. In concluzie, frica are cele mai bune intentii pentru noi, iar daca stim sa o gestionam, atunci o vom traduce si in cele mai bune rezultate.

Am observat ca frica este cea mai intensa inainte de primul pas al procesului de schimbare, urmand usor sa descreasca pe masura ce inaintam si apare o oarecare obisnuinta.

Astfel pentru acest prim pas cand iti bate tare, tare inima:
0. Pregateste-te!
1. Inspira adanc!
2. Aminteste-ti motivele pentru care ai nevoie de schimbare!
3. Aduna-ti resursele interioare si ține aproape de tine curajul!
4. Deschide bine ochii si fa pasul!

Ai supravietuit, vezi ce urmeaza.

sursa foto 1: pilotfire.com

Cateodata planetele se aliniaza

Cateodata planetele se aliniaza...sau mai bine zis cateodata avem nevoie si de noroc in planurile, proiectele si visele noastre. Pentru ca simt in ultima  vreme o aliniere nevoita, nerugata si neasteptata a planetelor pe anumite axe, mi-a venit ideea sa cercetez putin conceptul norocului.

http://www.vanishingtattoo.com/tds/tattoos_designs_symbols_four_leaf_clover_inspiration.htm

Stiu ca exista si am si cunoscut persoane, cursanti, clienti care traiesc pe seama norocului, au o relatie cu el, il invoca, daca ar exista si incantatii, atunci cu atat mai bine. Ele asteapta ceva - probabil o aliniere, sa vina din exterior un stimul, de regula favorabil, care sa schimbe, sa revolutioneze, sa aduca ceva bun pentru sufletul omului. Aici as adauga eu ceva (interpretarea mea): ca si cum doar de acolo se mai poate face ceva (in bine) pentru bunastarea si dezvoltarea personala.

Si intr-un fel acesta este norocul. Ceva exterior fiintei, imprevizibil, asupra caruia nu ai control, care determina, care are efecte bune sau rele (ghinion). De multe ori este legat de soarta sau destin, adica este predeterminat si nu ai cum sa-l schimbi, influentezi. Carl Jung vorbeste despre sincronicitate - o coincidenta semnificativa, care poate sa ne duca cu gandul la noroc.

Norocul se pare ca are si o conotatie personala. Probabil ca ati auzit in jur sau chiar si noi la un moment dat am afirmat despre propria persoana sau despre altcineva: sunt norocos, sunt atat de ghinionist sau la norocul meu...

Freud si Sartre considera ca aceste credinte in noroc au legatura cu atribuirea controlului fata de evenimentele de viata si refuzul asumarii responsabilitatii. Se pare ca exista si notiunea de psihologia norocului, cercetari si studii stiintifice.

Dar, daca noi am fi cei care aliniem planetele si aducem norocul? Este greu? Cu siguranta! Inseamna asumarea responsabilitatii? Da.

Richard Wiesman aduce argumente legate de acest aspect la "crearii propriului noroc" definind 4 principii ale persoanelor fauritoare de noroc:

• Fauritorii de noroc maximizeaza fiecare oportunitate si sansa. O identifica rapid si lucreaza cu ea;
• Fauritorii de noroc isi asculta intuitia;
• Fauritorii de noroc sunt optimisti, se asteapta la un succes;
• Fauritorii de noroc transforma esecurile in oportunitati de invatare;
• Fauritorii de noroc cred despre sine ca sunt norocosi (apropo de etichetele pozitive/ negative si cum ne influenteaza ele). 

Si ca sa nu va mai plictisesc prea mult cu norocul, atat va mai spun legat de obiectele norocoase: superstitiile legate de obiecte scad tensiunea si cresc performanta si increderea in sine, fiind o metoda de gestionare a situatiilor stresante (mai multe cititi voi de prin link-uri).

Concluzie: Nu mai asteptati norocul, ci fiti activi si cautati-l, fauriti-l!!!! :)

sursa foto: www.flickr.com

PS: Link-uri pentru norocosi:

http://www.richardwiseman.com/resources/The_Luck_Factor.pdf
http://www.dailymail.co.uk/femail/article-2224473/Feeling-lucky-The-scientific-proof-DO-make-luck.html
http://www.scientificamerican.com/article/as-luck-would-have-it/
http://www.livescience.com/8392-superstitions-bring-real-luck-study-reveals.html 

Sunt depresiv, am atacuri de panica - notiuni lejere

Pentru ca exista deja tendinta de auto-diagnosticare si un interes din ce in ce mai crescut de auto-informare cu scopul auto-diagnosticarii, iata cateva aspecte care poate va vor ajuta fie sa va clarificati, fie sa evitati presiunea unei auto-etichete (cu toate efectele negative care vin de aici), fie sa cautati ulterior "tratamentul" necesar.

Probabil ati auzit in jurul vostru cel putin o data pe cineva, un prieten, un coleg, o ruda spunand despre sine ca se afla intr-o depresie sau ca are atacuri de panica. Poate chiar tu te-ai exprimat la un moment dat asa, incercand sa descrii ce simti.

Termenii acestia pare ca au intrat intr-un limbaj uzual si au inceput treptat sa inlocuiasca emotii normale ca tristetea, deznadejdea, frica, etc. In mintea unui psiholog, psihoterapeut sau psihiatru cand tu spui despre tine ca esti depresiv sau ca ai atacuri de panica se aprind niste beculete si apare intrebarea: Depresie, depresie? Adica depresia aceea pe care o stim noi ca se diagnosticheaza sau ai niste stari depresive, esti mai trist, iar tu ti-ai pus eticheta singur: Sunt depresiv!

Bine sigur nu iti este, dar daca este vorba despre depresia "ca la carte" sau despre atacurile de panica din manual atunci e ceva mai neagra situatia, nu neaparat taciune :). Cu alte cuvinte, este vorba despre intrarea in sfera patologica.


Atunci cand se pune un diagnostic la nivel psihic, exista niste manuale pe care se uita toti specialistii: DSM V sau ICD-10 fiind cele mai cunoscute. Aceste manuale sunt ca un ghid, pe ele le poti gasi si pe internet - uite link-urile:

DSM V: http://www.terapiacognitiva.eu/dwl/dsm5/DSM-5.pdf

ICD-10: http://www.who.int/classifications/icd/en/bluebook.pdf

Astfel, daca vrei sa te informezi mai mult sau te afli in procesul unei auto-diagnosticari, poti intra pe aceste manuale, cauti sectiunea tulburarilor depresive sau anxioase (atacuri de panica) si gasesti criteriile dupa care se pune un diagnostic sau altul. Vei observa ca pentru fie categorie in parte exista multe alte subcategorii sau forme ale tulburarilor respective, fiecare cu descrierea sa.

Acest demers al tau nu inlocuieste recomandarea clara de a consulta un specialist, el fiind cel care stie sa interpreteze cel mai bine simptomele pe care le ai si sa puna un diagnostic avizat, desigur daca este cazul.

PS: Sunt multe de spus si cred ca voi reveni cat de curand cu un articol despre etichete si diagnostice, cum ne seteaza ele comportamental si mental spre drumuri tare incalcite, desi vizam cu ele clarificarea, simplificarea demersurilor;

Cu perechea la psihoterapeut

sursa foto: suzigodson.com

Hai sa lamurim cateva lucruri legate de acest subiect. Din ceea ce mi se spune, din ceea ce am observat in cadrul sedintelor, iata cateva observatii:

Este ultima sansa pe care cuplurile si-o dau - este solutia finala. Pe principiul cand doare suficient de tare ma duc la doctor.

• Este riscant, de multe ori este prea tarziu deoarece deja multe s-au spus, multe sentimente s-au transformat, motivatia a scazut.

Eu vreau, celalalt nu vrea sa intre intr-un astfel de proces. Pe principiul imi tarasc perechea pe la psihoterapeuti.

•  Daca nu vreti amandoi atunci terapia de cuplu nu are cum sa aibe loc. De asemenea, daca unul dintre parteneri vrea sa iasa din cuplu, psihoterapia nu este un artificiu care sa-l faca sa ramana.

Problema este la ea/ el, eu sunt multumit (a) - sa se schimbe si va fi bine.

• Schimbarea individuala este profunda si de durata daca vine din motivatie interioara, din propria tendinta la dezvoltare si nu pentru ca simt presiunea perechii mele.
• In cuplu nici un partener nu este vinovat in masura in care nici unul nu este nevinovat. Cu alte cuvinte, in psihoterapia de cuplu abordam relatia dintre cei doi si nu problemele/ traumele individuale, pentru acestea puteti intra intr-un proces psihoterapeutic individual.
• Celalalt nu se va schimba decat daca vrea acest lucru, iar tu ca partener, la fel ca si psihoterapeutul din fata voastra, nu detii controlul schimbarii celuilalt.

Vezi ce-mi face? Terapeutule, da-mi dreptate.

•  Oricat de tentant ar putea fi, psihoterapeutul nu va lua partea nici unuia dintre parteneri, el este echitabil fata de amandoi, empatizeaza si ii accepta pe amandoi in mod egal

Suntem prea diferiti!

• In ce masura ai vrea sa ai o relatie cu o persoana identica cu tine? Faptul ca partenerii sunt diferiti poate fi o resursa pentru cuplu, cum de altfel a si fost pana cand lucrurile sa se inrautateasca.

Am vrea sa nu ne mai certam (niciodata)!

• Nici macar idealul unui cuplu nu presupune lipsa totala a conflictelor/ certurilor. Pentru maturizarea cuplului ele au un rol semnificativ. Ar fi chiar o pierdere iradicarea certurilor.

Scopul psihoterapiei de cuplu este impacarea celor doi parteneri.

• Ei bine, de multe ori se intampla ca acest proces sa faciliteze de fapt separarea celor doi. Cateodata nu avem curajul, puterea, independenta sa ne separam de celalalt fara sa ne fie frica de o depresie ulterioara sau alte fantezii sumbre.

Batranetea mea, batranetea ta

Sunt absolut entuziasmata de cercetarile din acest domeniu, si fascinata, si curioasa (oare pana unde se va ajunge?), si sceptica, si in multe feluri. Am zis sa dau mai departe, poate va molipsesc si pe voi, si cine stie poate ne inspiram si traim cu totii mai mult.

Sursa foto: mitchkirby.com

 Sa curga cercetarile:

2004, Levy & Mayers: Persoanele care au un mindset negativ legat de imbatranire este putin probabil sa se implice in comportamente proactive ca: a manca sanatos, a face exercitii in mod regulat, vizite la doctor;

2002, Levy, Slade, Kunkel & Kasl: Persoanele care au un mindest negativ legat de batranete prezinta o reducere a functiilor cardio-vasculare cand sunt expuse la stereotipii negative legate de imbatranire si mor mai repede fata de persoanele cu un mindset pozitiv;

Studiul longitudinal Baltimore cu privire la imbatranire: Cei care au o perspectiva pozitiva asupra imbatranirii au un risc cu 80% mai mic de atac de cord;

Centrul de gerontologie din Berlin: Adultii cu o viziune pozitiva asupra batranetii raspund la bolile serioase (cancer, accidente, boli de plamani) cu mai multa implicare si proactvitate in procesul de recuperare;

Alte studii:
O perceptie pozitiva asupra trecerii timpului adauga in medie 8 ani la propria viata;
Cei care asociaza imbatranirea cu stereotipuri pozitive de tipul: intelept, capabil, util isi revin mai repede in urma unui infarct sau accidente;
Oamenii devin mai fericiti pe masura ce imbatranesc;
Perceptia asupra imbatranirii influenteaza si alte variabile ca dorinta de a trai pe masura ce trece timpul.

Concluzii?

Ale mele zic ceva de genul: un mindset pozitiv cu privire la batranete si imbatranire ma ajuta sa ma angajez in comportamente sanatoase care imi vor prelungi viata si ma voi recupera mai repede in urma bolilor inevitabile (acesta cred ca este un mindset negativ - batranetea=boli grele). Partea buna este ca mindest-ul asta se poate schimba destul de usor :))). Voi ce mindset aveti?

Sursa foto: www.nydailynews.com

*MINDSET = cadru mental ce organizeaza si decodifica informatia selectiv, orientand astfel intr-un mod unic intelegerea experientei si orintandu-ne spre actiune si raspunsuri corespunzatoare; Ca niste ochelari de soare care iti coloreaza experienta si te determina sa ai anumite comportamente in functie de ce vezi tu prin ei.

Tu stii cand esti fericit?

Daca ar fi sa te intreb brusc si din neant: Esti fericit? Ce mi-ai raspunde? Eu m-as bloca si probabil primele cuvinte care mi-ar veni in minte ar fi: Nu stiu, cred ca ...

Dar, daca te-as intreba vrei sa fii fericit? Ma lansez sa cred ca fara ezitare mi-ai raspunde: Da, normal!

Dar (si este ultimul dar), daca de fapt esti deja fericit? Atunci sa vezi fericire :)))))!

Cum se poate sa fiu fericit si sa nu stiu acest lucru? Esti pregatit pentru demonstratie?

Ca sa stii daca esti fericit, ar trebui sa stii ce inseamna fericirea. Sunt foarte multe definitii, mai vechi, mai noi, mai abstracte, mai concrete. Nu-i nimic, am facut o selectie si te voi ruga sa te gandesti la tine pe masura ce le citesti si sa raspunzi la ele in gand sau pe hartie, gandeste-te la tine intr-un prezent continuu - sa spunem de la inceputul acestui an.

1. Fericire = cand ceea ce gandesti, spui si faci se afla in armonie (Aristotel). Cand a fost ultima data cand ceea ce ai gandit, ai exprimat si ai si actionat?

2. Fericirea = stare emotionala de bine, emotii pozitive intense, entuziasm. Cand te-ai entuziasmat ultima data?

3. Fericirea = numarul experientelor pozitive, minus numarul experientelor negative. Numara de la inceputul acestui an cate experiente pozitive si negative ai avut (reflecteaza un pic: pe care tinzi sa le tii minte mai bine?). Aplica scaderea. Esti pe plus?

4. Fericirea = experienta de varf (Maslow) = moment de bucurie pura, motivata interior, sentiment de unificare cu lumea izvorat din nevoia de auto-actualizare. Gandeste-te cand te-ai bucurat ultima data ca un copil si simteai ca lumea este a ta, ca esti mandru de tine si iti sa-ti dai un pupic cat tine de mare?

5. Fericirea = starea de flux (flow)(Mihaly Csikszentmihalyi) = stare mentala prin care o persoana se simte atat de implicata intr-o activitate incat se pierde pe sine si nu mai are notiunea timpului. De cate ori ai facut ceea ce iti place cel mai mult si nu mai stii cum a trecut timpul si te simteai atat de absorbit incat parca erai in alta lume?



Doar cinci definitii, probabil din 100. De cate ori ai fost fericit anul acesta, conform cel putin uneia dintre ele?

Poate esti fericit chiar acum, dar nu stiai ca se numeste fericire :)!

Atelier de fericire: Fericirea se poate invata

Da, ai citit bine: este un atelier despre fericire. Este o provocare pentru mine sa tin un astfel de atelier. Este o tema riscanta, extrem de personala, incitanta. Am acceptat aceasta provocare de la Train Events si va invit sa exploram impreuna starea de fericire sa vedem unde ajungem.

Ce pot sa va spun din capul locului:

• fericirea va fi abordata stiintific;
• este un atelier de auto-cunoastere;
• la sfarsitul acestui atelier nu vei fi musai fericit, ci vei sti cum sa atingi aceasta stare daca iti doresti.

Descrierea oficiala a atelierului Train Events:

Datorita unicitatii fiintei umane, inca nu s-a descoperit o “reteta” universal valabila pentru fericire. Cu toate acestea, fericirea se poate invata!

Vino la acest atelier si alaturi de psihoterapeutul nostru vei afla raspunsul la 2 intrebari esentiale:

• “Ce ma face fericit si ce pot sa fac in acest sens?” si “Ce pot face atunci cand lucrurile par sa nu mearga in directia pe care eu o doresc?”.

Atelierul de fata este o incursiune in optimism aplicat in viata ta reala, o invitatie sa descoperi alaturi de noi puterea inimaginabila a gandirii pozitive. Sub indrumarea noastra, vei afla secretul pentru ca ceea ce spui, ce faci si ce gandesti sa se asemene in masura in care tu sa te poti bucura de viata.

CUI SE ADRESEAZA CURSUL: 

Cursul se adreseaza tuturor celor care doresc sa invete cum sa atinga starea de fericire, de la micile lucruri care ne dau o stare de bine si pana la modul in care sa ne stabilim obiectivele si sa reusim sa ni le atingem. 

DATA DE DESFASURARE:  Vineri, 19 IUNIE 2015; 17.00-19.00

CONTINUT CURS:

• Anatomia si ingredientele fericirii – scurta prezentare
• Cum ne masuram gradul de fericire? Profilul omului fericit
• Comportamente care influenteaza starea de fericire si cum se poate lucra asupra lor
• Starea de flow si tehnica mindfulness 

INVESTITIA TA: 40 lei/ participant
 
INSCRIERI: Trimite-ne un mail pe adresa: office@trainevents.ro sau contacteaza-ne la numarul de telefon: 0772 099 423 (Miruna)!

Cand Universul ma provoaca

Inceputul a fost greu - am debutat cu o amanare, cu vociferari, apoi am trecut la tactici combative mai stilate - ignorarea, indiferenta, ca sa ajung si la tactici mai disperate - rugaciuni, invocarea norocului pentru a scapa de belele. De scapat nu am scapat, si a sosit si momentul sa fac ce nu imi place mie cel mai mult si mai mult pe lumea asta. Nu vorbim aici despre o exceptie, o scapare, ci despre activitati repetitive, zilnice chiar. Nu conteaza ca nu am experiente negative, dar nici pozitive - nu vreau sa fac si punct. Dar trebuie!!!

In ultima vreme, adica de vreo doua saptamani asa, sunt provocata intens la a face lucruri care nu-mi plac, lucruri pe care am reusit sa le evit cu stoicism pentru multi, multi ani, care daca stau sa ma gandesc mai bine le-am evitat atat de bine incat nici nu mai tin minte cand am mai fost pusa in fata faptului. Totul se petrece, desigur, sub egida prietenului TREBUIE.

Pe principiul de ce iti este frica nu scapi, iata cum universul a conlucrat impotriva tacticilor mele de evitare (fofilare), de altfel foarte iscusite. Spun frica pentru ca nu are sens sa ma ascund dupa vreun deget sau sa bag capul in nisip sau sa ma enervez (stare ce adesea mascheaza frica). Teama are multe nuante: de la teama de esec (daca nu imi iese), teama de evaluare (clar nu imi iese si mai primesc si feedback negativ) la teama de a ma face de ras. 

Desigur am decurs la toate artificiile posibile de deturnare si inca mai decurg - imaginatia mea si spiritul de conservare sunt pe campul de batalie al fanteziilor si nu vor sa se dea batute .


Prima zi a fost crunta, ma durea sufletul de mine. Nici nu stiu cum a fost activitatea in sine - pe principiul inchide ochii, faci, livrezi si pleci fara sa mai vorbesti vreodata despre asta.

A doua zi am intredeschis un ochi.

De abia de la a treia, a patra zi am inceput sa si vad ce fac, cum fac.

Imi place? Nu, dar nu este dracul chiar atat de negru.

Am avut succes, feedback pozitiv? As zice ca ma incadrez, ca performanta, in minunata medie a populatiei.

As vrea sa mai fac? Nu, dar este temporara situatia si ma incalzeste un pic la degețele acest aspect.

De ce sa fac lucruri pe care nu-mi plac (a se nota aici ca pentru mine, la modul general, este o raritate sa fac ce nu-mi place)? Pentru ca deocamdata beneficiile sunt mai mari decat frustrarile interioare cauzate de activitatea in sine.

Voi spune STOP? Cu siguranta, pe masura ce scad beneficiile.

Una peste alta, daca privesc situatia ca pe o provocare se activeaza in mine doua personaje:
1. Razboinicul neobosit de creativ in a gasi strategii de evitare, de prescurtare, de iesire - imi cam place de el, recunosc :), deja se transforma totul intr-un joc;
2. Exploratorul temator care lumineaza timid cu lanterna o incapere in care este posibil sa nu fi intrat niciodata, dar care in fantezia lui e plina de lighioane nemaivazute si nemaiauzite - testul realitatii s-a dovedit a fi mult mai simpatic decat fantasmele construite.

Voi cand faceti ceva ce nu va place, ce strategii de sabotare aveti? (Intreaba razboinicul :))

Sursa foto 1: agbeat.com/real-estate-coaching-tutorials/10-tips-to-simplify-your-work-day-to-avoid-burnout/
Sursa foto 2: elizabethgatlin.com

Elogiul Plictiselii

Ce fac atunci cand ma plictisesc? Scriu un articol despre Plictiseala! Ma asteptam sa gasesc putine informatii pe aceasta tema, dar spre surprinderea mea pare ca exista un interes crescut la nivel stiintific, dar si filozofic. Cine are chef sa scrie, sa studieze plictiseala? Persoane plictisite (aici as intra si eu), persoane care se intalnesc des cu persoane cronic plictisite? In orice caz a venit momentul sa scriu si despre teoria plictiselii.

Plictiseala este foarte aproape de specia umana deoarece este universala (cu totii am fost/ vom fi plictisiti la un moment dat). Cand apare? Cand nu ai nimic de facut si nici nu te atrage nimic din jurul tau, cand exista o lipsa de stimulare. Psihologia pozitiva imbraca plictiseala cu o definitie ceva mai elevata: Plictiseala este un raspuns la o provocare moderata pentru care avem toate abilitatile necesare, adica este prea simpla pentru noi.

Ce nu este universal sunt stimulii plictiselii: ce ma plictiseste pe mine, s-ar putea sa nu te plictiseasca si pe tine.

Iti poti da seama ca esti plictisit (pe langa cascat, lipsa de chef) si dupa dificultatile de concentrare. Adica iti este greu sa te apuci de activitate sau sa o finalizezi. Am observat (si din propria experienta) ca de obicei avem un simt ascutit la a detecta propria plictiseala, de a o identifica - in comparatie cu alte stari emotionale: frustrari, anxietati care se furiseaza destul de des din constiinta noastra.

Desi nu mi-am pus problema, am gasit intr-un articol o diferentiere intre a fi pictisitor si a te plictisi. Cred ca pe de o parte mi se parea normala diferentierea. Da, chiar si cei mai zvapaiati dintre noi se plictisesc. Ce m-a mai frapat sunt citatele despre normalitate versus plictiseala, cu dictonul "Fii anormal". Iarasi revin cu ideea: da, si cei mai anormali dintre noi se plictisesc.
 
John D. Eastwood, psiholog pasionat de conceptul plictiselii a identificat doua tipuri de personalitate (cam mult spus personalitate): cei cu tendinta naturala de a cauta in mod constant experiente noi si opusul acestora. Pentru primii, un ritm linistit, molcom al vietii nu este suficient.  Pentru cei din a doua categorie, lumea este un loc anxios, de care trebuie sa-ti fie frica si astfel ei se inchid in zona de confort din care nu mai ies, practic se retrag. Desi aceasta retragere le aduce confort, acestia nu sunt totdeauna satisfacuti cu siguranta pe care o ofera, rezultand in plictiseala cronica. Aceste doua tipuri de a fi au probleme mai mari in legatura cu plictiseala. Teoria lui Eastwood asupra plictiselii are ca idee de baza ca lumea este substimulata la nivel cronic.

S-au identifcat si 3 tipuri de situatii cand apare plictiseala:
1. Atunci cand suntem impiedicati sa ne implicam intr-o activitate pe care o dorim;
2. Atunci cand suntem fortati sa ne implicam intr-o activitate pe care nu o dorim;
3. Atunci cand, fara vreun motiv aparent avem dificultati sa ne implicam in orice tip de activitate.
Va suna cunoscut? Ma voi hazarda sa lansez o ipoteza inca netestata: exista o relatie intre plictiseala si nivelul de placere al activitatilor.

Efectele plictiselii:
Din categoria relelor, adica riscurile plictiselii din date stiintifice (punctez aici ca este vorba despre plictiseala cronica):

• Exista o legatura cu depresia, se pare ca plictiseala cronica poate fi un simptom al depresiei;
• Tendinta de a fuma mai mult, a bea si a lua droguri - cand suntem plictisiti putem cadea in diferite patimi ca sa scadem aceasta stare emotionala;
• Productivitate scazuta - lesne de inteles :).
• Cea mai grava din perspectiva mea, se pare ca un studiu facut in UK a aratat ca 30 % dintre persoanele care au tendinta sa se plictiseasca,  ar fi murit in decursul a trei ani de la acest studiu.

Din categoria bunelor (da, sunt adepta teoriei conform careia emotiile, prin urmare si plictiseala, exista pentru ca ne aduc niste beneficii - e rost de un articol si pe tema asta):

• fara ea nu am sti ce este aventura;
• ne impinge sa fim curiosi, sa exploram;
• incurajeaza creativitatea, gandirea creativa;

Cand imi vajaie capul de ganduri sau nu am timp nici sa respir, tanjesc la momentele de plictiseala. Iar cand sunt plictisita tanjesc dupa actiune. Cu alte cuvinte nici cu ea nici fara ea.

Ma intrebam daca sa scriu si despre cum sa iesim din starea de plictiseala si ce mi s-a nazarit este: Verbul anti-plictiseala = a face!

Pentru cei studiosi in ale plictiselii iata cateva articole de aprofundat:
Structura Plictiselii
Cucerirea Plictiselii
Borcanul anti Plictiseala pentru copii


Sursa foto 1: http://www.crowsnbones.com/2011/04/100-great-songs-that-ended-up-being-the-most-boring-ones/
Sursa foto 2: http://www.goodreads.com/book/show/13448343-i-m-bored
Sursa foto 3: https://wingedophidia.wordpress.com/tag/ennui/

Care sunt umbrelele tale? (partea 1)

Esti tu (selful real)! Esti valoros pentru tine? Esti multumit cu tine? Meriti?
In jurul tau sunt multe umbrele (conditii de valoare): am vrea sa fii ...Conteaza pentru tine umbrelele?
Exista imaginea despre cum ai vrea sa fii (selful ideal)! Cat de departe este de ceea ce esti? Cat de mare este diferenta intre Selful real si Selful ideal?

De la nastere apar si umbrelele, crestem cu ele. Pe o parte dintre acestea le ignoram, dar o parte le luam cu noi la drum. Unele umbrele sunt mai vechi, altele sunt destul de recente. Cateodata ne putem intalni si ne dam seama ca avem aparent aceeasi umbrela. Putem ajunge sa avem foarte multe umbrele si sa nu mai vedem drumul de ele. La ce avem nevoie de atatea umbrele? 

Imi place sa zambesc, sa rad

Astazi ma inspira zambetele si sunt intr-o dispozitie ghidusa.

Sursa foto: http://blog.medicalsolutions.com/news/onhold-travel-nurses/attachment/istock_000015379285xsmall/

Imi place sa zambesc, sa rad atunci cand sunt intr-un proces psihoterapeutic impreuna cu clientul din fata mea. Este o reactie spontana si autentica. Este un zambet care apare din relatia pe care o avem. Radem impreuna. Cateodata este haz de necaz, cateodata este pur si simplu o atmosfera de veselie in aceasta alianta psihoterapeutica. Sedintele de psihoterapie nu sunt intotdeauna gri, statice si grele ca plumbul (in minte mea aparu Bacovia). Sunt colorate si le coloram de fiecare data diferit in functie de cum ne simtim in prezent. Gri-ul se poate transforma in violet, apoi in rosu, in galben sau portocaliu.

Este un mecanism de aparare? Da, poate fi! Toti avem mecanisme de aparare si foarte bine ca exista, altfel ne-am dezintegra usor din interior spre exterior. Conteaza ce mecanisme folosim, iar rasul este unul dintre cele mai sanatoase si benefice pentru noi.

Este util? Cu siguranta.

Zambeste si tu pentru ca:
Iti schimbi dispozitia;
Te eliberezi stresul;
Ti se va zambi inapoi, esti contagios;
si de ce nu,
Ii inspiri pe ceilalti!

Cam atat astazi despre zambetele ghiduse :)!

sursa foto: www.brownwm.com

 

Grupul psihoterapeutic sub lupă

Atunci când auzi de grup psihoterapeutic, ce îți trece prin minte? Gravitate, probleme, multă lume, împărtășire, vorbit în public, timiditate, păreri, diversitate, necunoscut? Cu siguranță nu este simplu sa iei decizia să participi la un astfel de grup și este absolut normal. Într-un fel este vorba despre a ieși din zona de confort, de a te provoca la nivel interior și nu în ultimul rând să te lași văzut de ceilalți, să le permiți accesul la o parte din tine. Desigur, apar și diferite întrebări: cum va fi?, ce se întâmplă acolo?, de ce durează atât de mult?.

Sursa foto: http://suetonio-1d.blogspot.ro/2011/05/trabalho-de-filosofia-n23-e-n25.html

Întrebarea de bază: Merită? DA, oricând aș răspunde DA la această întrebare. Pentru a aduce mai multă lumină în procesul tău decizional, iată mai multe detalii:

La ce să te aștepți când intri într-un grup psihoterapeutic?

Vor fi cel mult 10 persoane. Grupul este închis, adică persoanele care sunt prezente la prima ședință, vor fi prezente și la ultima ședință.

Grupul va fi condus de un psihoterapeut, care are rolul să faciliteze și să medieze discuțiile grupului.

Vei contribui la regulile și organizarea grupului, alături de ceilalți membri.

Membrii grupului aleg la începutul fiecărei ședință tema de discuție.

Fiecare persoană își va împărtăși experiența personală dacă se simte pregătit să o facă, nu este obligat.

Vei primi feedback, încurajări sau soluții de la ceilalți membri ai grupului, dacă s-au confruntat și ei cu aceeași provocare.

Cu cât mai diferite viziunile membrilor, cu atât mai multe soluții.

Atmosfera este una informală, relaxată.

De ce nu este suficientă o singură ședință?

Pentru că dezvoltarea personală are loc treptat, pe măsură ce grupul se deschide din ce în ce mai mult, pe masură ce grupul se încalzeste. In primele sedinte, membrii grupului trec printr-o perioada de acomodare unul la celalalt, sunt precauti, studiaza limitele, se studiaza unii pe ceilalti, stabilesc primele relatii. De obicei continutul adus in grup este unul mai putin profund emotional. Pe masura ce sedintele trec, fiecare membru devine mai autentic si aprofundeaza teme emotionale din ce in ce mai complexe, ceea ce face ca dezvoltarea sa fie din ce in ce mai profunda. O schimbare la nivel emotional profund este durabila in timp.

Cu ce te vei surprinde in urma participarii la un grup psihoterapeutic?

Te vei surprinde gandindu-te la feedback-urile primite.

Te vei surprinde incercand comportamente noi.

Te vei surprinde fiindu-ti dor de sedintele de grup.

Te vei surprinde avand un sentiment de liniste dupa sedinte.

Ce parere ai, s-a mai luminat drumul catre decizia pe care o ai de luat? Daca aveti si alte intrebari le astept in comment-uri.